luni, 1 noiembrie 2010

Esti fara chef de viata?

Mai ţii minte zilele alea în care te trezeai fără chef de viaţă? Când îţi venea să spargi tot? Când singura alinare pe care o mai aveai era că nu se poate mai rău? Asta nu e una din acele zile. Capul sus, spatele drept şi marş la oglindă.  Ce vezi? Nu-mi spune. Îţi zic eu ce vezi. O persoană gata să înfrunte lumea. O persoană gata să arate ceea ce are ea mai preţios. Restul e apă de ploaie.

Cine eşti? Nu! Nu-mi spune ce scrie în buletin. Asta oricine poate afla. Vreau să te văd pe tine. Vreau să-mi arăţi toate defectele. Pentru că ele sunt calea spre perfecţiune. Care a fost ultima nebunie pe care ai făcut-o? Cum se numeşte ultima persoană pe care regreţi că nu ai cunoscut-o mai bine? Îi mai ştii numele? Regreţi? Nu regreta. Nu timpul le rezolvă pe toate, noi o facem.

Ce vrei de la viaţă? Fericire? Ştii să o preţuieşti? Ai renunţa la fericirea ta pentru cea a unui copil al străzii? Da? Atunci nu meriţi să fii fericit. Ţine cu dinţii de lucrurile ce înseamnă ceva pentru sufletul tău. Eşti ceea ce ai ales să fii. Lasă viaţa altora. Ei trebuie să-şi care sacii cu probleme singuri. Tot ce poţi să faci este să le arăţi calea. Aceeaşi cale pe care tu ai suferit.


Iubire? Vrei iubire? Atunci învaţă ce e ura. Pentru că fără ea nu ar mai exista iubirea. Dar… tu ştii ce e iubirea? Eu încă nu am aflat. La fiecare colţ de stradă se găseşte cineva care te foloseşte pentru propriul interes. Dar doar atât. Nu iubeşte nimic altceva la tine. Iar tu urăşti asta. Ştii că în sinea ta, mai ai şi altceva de arătat. Ceva ce poate fi descoperit doar de o persoană “specială”. Ia spune-mi. Ce te face pe tine diferit? Care e misterul din spatele ochilor tăi ce ar face-o pe acea persoană să se oprească din drumul său şi să-şi întoarcă privirea spre tine? Nu. Nu o să te mint. În viaţă nu eşti singur. În viaţă te ai pe tine. Şi o mână de oameni la care înveţi să ţii.

Şi cum crezi că o să obţii toate astea? Şi mai ales, de unde ştii că o să le obţii? Merită să lupţi pentru ele? Da? Atunci fă-o! Nu e nevoie să mă crezi pe cuvânt, te provoc să lupţi.  Nu aştepta nimic de la nimeni. Singura persoană de la care trebuie să aştepţi ceva eşti tu. Nu aştepta nimic de la mine.  Eu sunt cel care îţi poate da un singur sfat.
                          …fii tot ce e mai bun din tine. Nu doar azi, ci în fiecare zi.